Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu afirmă că cei de la CNAIR au terminat evaluarea lucrărilor de la podul peste Dunăre de la Brăila și că există neconformități pe care cei care au realizat această lucrare trebuie să le îndrepte, iar până când nu sunt înlăturate, nu vor face recepția
Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunță sâmbătă că a fost finalizat procesul de verificare a tuturor șuruburilor parapetului de siguranță de pe Podul Suspendat peste Dunăre de la Brăila.
Podul suspendat de la Brăila, al treilea ca mărime din Europa și cea mai mare investiție de infrastructură din ultimii 30 de ani, a fost inaugurat în prezența președintelui Klaus Iohannis. Au participat, de asemenea, premierul Marcel Ciolacu, președintele Senatului, Nicolae Ciucă, dar și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu și alți invitați.
Autoritățile au desemnat câștigătorii contractelor pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate necesare construcției loturilor 2 și 4 ale drumului de mare viteză Filiași–Lugoj.
Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc, a afirmat duminică la Alexandria că Autostrada Sudului și podul peste Dunăre de la Zimnicea sunt proiecte importante, precizând că 70 din cei 195 de kilometri ai autostrăzii trec prin județul Teleorman. El a anunțat și un calendar în cazul Autostrăzii Sudului, spunând că în septembrie ar urma să fie desemnat constructorul. Ulterior, premierul Viorica Dăncilă a ținut să precizeze că ministrul trebuie să-și stabilească o foaie de parcurs cu obiective și termene pe care să le respecte, iar ”dacă nu îndeplinește obiectivul la termen și a promis acest lucru, atunci și dumnealui are o problemă”.
Dorind să vadă cum decurg lucrările de reabilitare la podul care unește România de Bulgaria, ministrul transporturilor, Iulian Matache, a anunțat că primul strat de asfalt pe toată lungimea podului care va permite circulația pe ambele sensuri va fi turnat pe 20 noiembrie.